Instalatii cu sprinklere in sistem apa-apa

Instalaţii cu sprinklere în sistem apă-apă

Instalaţiile cu sprinklere în sistem apă-apă trebuie montate doar dacă se asigură o temperatură a mediului ambiant de minimum 40C, precum şi în locurile unde acesta nu depăşeşte 950C. Pentru sistemele interconectate şi închise trebuie utilizate numai instalaţii apă-apă.

Părţile instalaţiei predispuse la îngheţ pot fi protejate prin introducerea în conducte a unor soluţii pe bază de glicerină sau propilenglicol, astfel încât prin amestec cu apa să se obţină un punct de îngheţ corespunzător destinaţiei spaţiului protejat, prin încălzirea conductelor folosind curentul electric sau cu ajutorul unor instalaţii în derivaţie de tip apă-aer sau mixte.

În instalaţiile de stingere predispuse la îngheţ, alimentate din surse de apă potabilă, se poate folosi glicerină sau propilenglicol.

În instalaţiile de stingere predispuse la îngheţ, alimentate din surse de apă nepotabilă, se poate folosi glicerină, etilenglicol, dietilenglicol sau propilenglicol. Aceste instalaţii trebuie prevăzute cu un dispozitiv cu clapetă de reţinere pentru a preveni contaminarea sursei de apă.

  • Realizam instalatii de stingere cu sprinklere in sistem APA-APA ( solicita oferta aici )

Numărul de sprinklere din fiecare secţiune de conducte protejate cu glicerină sau propilenglicol nu trebuie să depăşească 20. Acolo unde mai mult de două secţiuni protejate cu glicerină sau propilenglicol sunt controlate de o singură supapă de control şi semnalizare, numărul total al capetelor sprinkler nu trebuie să depăşească 100. Soluţia de apă cu glicerină sau propilenglicol trebuie să aibă un punct de îngheţ sub temperatura minimă estimată din spaţiul protejat. Densitatea specifică a soluţiei trebuie verificată folosind aparate de măsură specifice.

Pentru alimentarea cu apă a instalaţiei de stingere cu sprinklere de la pompele mobile, se prevăd racorduri având cuplaj Storz cu diametrul de trecere de 65 mm (DN 65) amplasate în exterior, în locuri accesibile autospecialelor de intervenţie.

Numărul acestora se stabileşte în funcţie de debitul instalaţiei considerând 15 l/s pentru fiecare racord.

Pe fiecare conductă de alimentare cu racord exterior se montează câte o clapetă de reţinere.

Alimentarea cu apă a instalaţiei de stingere cu sprinklere de la pompele mobile ale autospecialelor de intervenţie se realizează în aval de supapa de control şi semnalizare a instalaţiilor tip apă-apă, cu preacţionare şi sprinklere deschise şi respectiv în amonte la racordul de alimentare cu apă se montează la loc vizibil, separat de orice alt racord, la o înălţime de maximum 1,5 m, marcat corespunzător, pe care trebuie să se menţioneze inclusiv diametrul nominal şi presiunea necesară.

Conductele de apă care traverseaza spatii neîncălzite trebuie prevăzute cu sisteme de incalzire proprii. Sistemul de încălzire aferent conductelor trebuie supravegheat pentru a preveni căderea sursei de alimentare şi defectarea elementelor sau senzorilor de încălzire.

Conducta trebuie să fie încadrată în clasele A1 sau A2-s1,d0. Conductele neîncălzite trebuie protejate împotriva îngheţului prin două sisteme electrice de încălzire. Fiecare din cele două sisteme de încălzire trebuie să fie capabil să menţină o temperatură în conducte de minimum 40C. Fiecare circuit de încălzire trebuie monitorizat şi pe circuite separate. Cablurile electrice încălzitoare nu trebuie să se intersecteze şi trebuie fixate pe conductă pe partea opusă capului sprinkler. De asemenea ele trebuie să se termine cu 25 mm înainte de capătul conductei. Un material izolant din clasele A1 sau A2-s1,d0 cu o grosime a stratului de protecţie de cel puţin 25 mm cu un înveliş hidrofug trebuie instalat pe toate conductele protejate prin încălzire electrică. Extremităţile trebuie etanşate astfel încât să asigure împiedicarea oricărei pătrunderi a apei. Cablurile electrice încălzitoare trebuie să aibă o sarcină maximă de 10 W/m.

Aria maximă controlată de o supapă de control şi semnalizare apă-apă, incluzând orice conductă auxiliară a sprinklerului nu trebuie să depăşească 10.000 m2 pentru clasa de pericol mic de incendiu (LH), 12.000 m2 pentru clasa de pericol mediu de incendiu(OH), incluzând toate sprinklerele clasate LH, cu excepţia cazurilor prezentate în anexele D şi F din standardul SR EN 12845 şi 9.000 m2 pentru clasa de pericol mare de incendiu (HH), incluzând toate sprinklerele clasate OH şi LH.

(2) Timpul de funcţionare al instalaţiilor de stingere cu sprinklere este de:

  1. a) 30 minute pentru LH;
  2. b) 60 minute pentru OH;
  3. c) 90 minute pentru HH.

stingator-incendiu728x90

SOLICITATI O OFERTA DE INSTALATIE de STINGERE sau de VERIFICARE OBLIGATORIE a INSTALATIEI de STINGERE

Pentru proiecte de instalatii de stingere trimiteti cererea dvs. scrisa, impreuna cu documentatia aferenta proiectului, prin e-mail la: contact[at]instalatii-stingere.ro

Relatii la Telefon: 0723337363 Pentru un calcul estimativ avem nevoie de date precum suprafetele camerelor, inaltimea de montaj, structura zidurilor si a pardoselilor, daca sunt pardoseli tehnice, orasul in care se doreste a se efectua lucrarea, samd